Cu emoție, mândrie și multă pasiune pentru arta culinară, anunțăm finalizarea Programului de formare profesională – BUCĂTAR (COD COR 512001), organizat de SC JOB TRAINER MOTOC SRL, în cadrul proiectului „JOB MARMATIA 2”, PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32, Cod MySMIS 336314.
Finalul acestui parcurs formativ a fost marcat de emoții autentice și de o probă practică de excepție, în care cursanții și-au demonstrat competențele dobândite prin preparate culinare diverse, creative și atent prezentate, apreciate atât din punct de vedere estetic, cât și al gustului. Fiecare preparat a reflectat munca susținută, dedicarea și evoluția profesională a participanților pe parcursul cursului.
Bucuria finalizării acestui program de calificare a fost evidentă: pentru mulți dintre cursanți, obținerea calificării de bucătar a însemnat o satisfacție personală și profesională deosebită, dar și un pas concret spre viitor. Cu entuziasm și încredere, absolvenții si-au exprimat dorința de a-și deschide propriile afaceri în domeniul gastronomic, valorificând cunoștințele și abilitățile dobândite.
La finalul evaluării, atmosfera a fost una caldă și colegială: toți participanții au luat parte la degustarea preparatelor, care s-au dovedit a fi extraordinare, prilej cu care s-au schimbat rețete, opinii și idei, consolidând spiritul de echipă și pasiunea comună pentru gătit.
Felicitări tuturor cursanților pentru efort, perseverență și rezultate! Le dorim mult succes în parcursul profesional și în transformarea pasiunii pentru bucătărie într-o carieră de succes!
ECHIPA S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L.







